SUZUKI SAMURAI oficial in Guinness World Records

La 21 aprilie 2007, doi Chilieni pe nume Gonzalo Bravo şi Canales Eduardo au condus un Suzuki Samurai modificat până la Ojos del Salado, cei doi au reusit sa doboare recordul anterior  stabilit de un Jeep la 6646 de metri (21,804 ft), stabilind un nou record pentru cea mai mare altitudine atinsa de un vehicul cu patru roţi, la 6688 m (21942 ft).Pe lângă înălţimea uimitoare şi lipsa de oxigen, cel mai dificil lucru a fost  varietatea terenului prin care au condus. Terenul pe Volcano include urcusuri abrupte, pietre uriaşe, zăpadă, gheţari şi nisip adânc.

“Partea cea mai dificilă a fost de a traversa o jumătate de milă gheţarul principal la 21000 ft, în principal deoarece gauri mari de gheaţă au fost acoperite de zapada proaspata care a căzut şi au făcut imposibil de anticipat situatia terenului ” Acest lucru a însemnat nicio greşeala, pentru că nu ne-am putut opri din circuitul noastru în nici o circumstanţă, am fost absolut singuri acolo sus “, a declarat Gonzalo Bravo.Acest lucru a fost fost posibil datorita unor pregatiri anterioare timp de un an.

Modelul Samurai în cauză a beneficiat de roţi, anvelope, suspensie modificate, precum şi de un motor sub capota supra-G16A cu 4 cilindri .Trei încercari au fost pentru echipa celor doi de a depasii acest record,prima confruntare a fost datorate vremii capricioase, iar la a doua incercare au avut parte de un incendiu la motor.Detinatorul recordului anterior condusa de Matthias Jeschke calare pe un Jeep Wrangler, a lăsat un mesaj in acel loc  “parcare numai pentru Jeep, toate celelalte nu ajung aici oricum”.

Echipa Chilienilor a găsit semnul, cu sufletul la gură datorat vântului puternic, şi a adus-o înapoi la civilizaţie ca un suvenir.
Acest record a fost certificat în mod corespunzător de către Guinness World Record în iulie 2007.

About oferteinbucuresti
Ma identific ca entitate persuasiva ce cauta supravietuirea in randul altor entitati din aceasta lume.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: