Programul ”RABLA”expira la data de 23 Noiembrie!

Piata voucherelor Rabla se apropie de inchidere. Au mai ramas in piata peste 45.000 de tichete care isi pierd valabilitatea pe 23 noiembrie. In timp ce dealerii auto s-au resemnat, speculantii scad preturile in speranta ca vor gasi clienti dispusi sa isi cumpere o masina. Vestea buna este ca peste 175.000 de rable au fost casate, de 5 ori mai multe ca anul trecut.

Programul Rabla se incheie oficial pe 23 noiembrie . Tot atunci expira si valabilitatea voucherelor de lei oferite gratuit de stat celor care si-au casat masinile mai vechi de 10 ani.

Potrivit ultimelor date furnizate de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), pana pe 11 octombrie, au fost distribuite in tara 188.345 de tichete, au fost casate 175.039 de masini mai vechi de 10 ani si au fost cumparate 47.601 automobile noi.

Un simplu calcul arata ca daca toate cele 47.601 de autoturisme ar fi fost cumparate cu cate trei tichete Rabla (cum chiar s-a intamplat in majoritatea cazurilor, spun dealerii – n.r.), tot mai raman 32.236 de vouchere nefolosite din randul masinilor casate si alte 13.306 tichete distribuite si nefolosite. In total, 45.542 de tichete in valoare totala de 173 milioane lei (40,2 milioane euro).

Daca pana pe 23 noiembrie nu vor fi folosite, isi vor pierde valabilitatea.

Programul Rabla continua

Autoritatile considera Programul Rabla din acest an drept un mare succes. Laszlo Borbely, ministrul Mediului, a declarat ca marele castig il reprezinta faptul ca au fost scoase din trafic peste 175.000 de masini poluante, mai vechi de 10 ani.

Anul trecut, din cele 50.000 de autoturisme anuntate au fost scoase din uz 32.000, mai vechi de 10 ani.

Borbely spune ca succesul se datoreaza, in mare parte, faptul ca proprietarii au putut sa tranzactioneze liber voucherele si nu au mai fost obligati sa isi cumpere masini noi.

“Au fost multe persoane in varsta, pensionari, care aveau o masina veche si nu isi permit sa cumpere alta noua. Astfel, au putut sa o caseze si sa castige si ceva bani de pe urma ei, oricum mai mult decat daca ar fi dat-o la fier vechi“, a declarat Laszlo Borbely.

El a tinut sa atraga atentia persoanelor care detin vouchere valorice pentru programul Rabla ca acestea sunt valabile pana la sfarsitul lunii noiembrie.

“Programul, inceput pe 18 februarie, va continua si anul viitor, insa mesajul meu este ca voucherele sa fie valorificate pana la 23 noiembrie, pentru ca-si pierd valabilitatea”, a mai spus ministrul Mediului.

Autoritatile au alocat in acest an pentru Programul Rabla 722 milioane lei, in scopul scoaterii din uz a 190.000 autovehicule mai vechi de 10 ani de la data fabricatiei.

sursa: dailybusiness.ro

About oferteinbucuresti
Ma identific ca entitate persuasiva ce cauta supravietuirea in randul altor entitati din aceasta lume.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: